Situatie
Dacă vrei să ai o conversație cu un coleg dintr-o altă țară sau dacă cineva din familia ta îți cere ajutor cu smartphone-ul, partajarea ecranului te poate ajuta mult. Atunci când folosești Skype, poți partaja ecranul cu ceilalți participanți la apel.
Solutie
Pasi de urmat
Pornește aplicația Skype pe smartphone-ul tău cu Android și fă un apel audio sau video. În timpul apelului, atinge butonul … (Mai multe opțiuni) .
Skype pentru Android ar trebui să afișeze câteva butoane în partea de jos a ecranului. Unul dintre ele se numește Partajează ecranul. Apasă pe el.
Skype te întreabă dacă ești de acord să “[…] captureze tot ceea ce se afișează pe ecran”. Dacă vrei să îți partajezi ecranul, acceptă acest lucru și apasă pe Începeți acum. Dacă nu vrei ca Skype să te întrebe același lucru data viitoare când îți vei partaja ecranul, bifează opțiunea “Nu se mai afișează”.
Persoanele cu care vorbești pe Skype pot vedea, de asemenea, ecranul smartphone-ului tău cu Android, în timp real. În timp ce faci acest lucru, ecranul smartphone-ului tău are o bordură roșie subțire, pentru a te informa că alții văd ce faci pe smartphone.
Când nu mai vrei să partajezi ecranul, deschide aplicația Skype și apasă pe Oprește partajarea în partea superioară a ferestrei de chat, sau în același meniu “… Mai multe opțiuni”.
Leave A Comment?