Situatie
Sistemul de avertizare Ro-Alert a fost înfiinţat în România în 2017 și este folosit pentru a putea avertiza cetăţenii României rapid despre diverse situaţii de urgenţă care le-ar putea pune viaţa în pericol. Acestea pot fi fenomene meteo extreme, inundații, atacuri teroriste sau alte situații (prezența urșilor în zonă, etc).
Mesajele Ro-Alert pot fi primite pe întreg teritoriul României unde există semnal de telefonie. Aceste mesaje nu percep costuri sau taxe și nu contează dacă utilizatorul are abonament sau cartelă prepay, ori dacă telefonul este cu sistem de operare iOS sau Android.
Tehnologia Cell Broadcast, cu care sunt echipate telefoanele, permite ca antenele de comunicații mobile dintr-o zonă selectată să difuzeze mesaje de avertizare tuturor telefoanelor mobile care se află în zona de acoperire a acestora, nefiind necesare numele și numerele de telefon ale utilizatorilor (acestea rămân necunoscute).
Recomandat ar fi ca fiecare utilizator să aibă activat sistemul pe telefonul mobil în permanență, nefiind încurajată dezactivarea serviciului. Deși sistemul ar trebui să fie activat automat pe toate device-urile, pot exista situații când nu primim aceste mesaje de alertă, caz în care trebuie introduse manual setările necesare.
Solutie
Pasi de urmat
Pentru acest lucru, vom intra în meniul telefonului, urmând calea : Mesaje – Opțiuni (cele 3 puncte verticale din colțul din dreapta, sus) –Setări – Mai multe setări – Canale difuzate (Mesaje Cell Broadcast) – Activăm butonul Oprit – Selectați canale – Canalul meu – Adăugare canal.
La nume canal trecem RO-Alert, iar la număr canal, una din combinațiile 916, 917, 918 sau 919. În cazul de față am ales aleator, 919.
Bifăm opțiunea Activare canal, apoi apăsăm butonul Efectuat, iar la final, canalul de RO-Alert va fi setat în aplicația de mesagerie.
Leave A Comment?