CHUWI Hi9 – review

Configurare noua (How To)

Situatie

Solutie

Nu știu câtă lume mai cumpără tablete sau care mai este publicul țintă în ziua de astăzi, având în vedere că telefoanele au ajuns la diagonele de 6 inci, însă producătorii continuă să lanseze modele noi. Este adevărat, nu în ritmul din urmă cu 3-4 ani de zile, însă acestea nu au dispărut complet. De exemplu, cei de la Chuwi, am observat că lansează periodic modele noi, unele simple, altele cu tastatură sau modele convertibile.

Ultimul model lansat de producătorul chinez a ajuns și la mine. Este vorba despre CHUWI Hi9, o tabletă cu specificații bune, perfectă pentru activitățile uzuale. Eu am folosit-o în general pentru gaming, YouTube și Netlix, asta pentru că rămâne totuși o diferență destul de mare între diagonala telefonului și cei 8.9 inci, adică diagonala acestei tablete.

CHUWI Hi9 nu este o tabletă care să impresioneze la acest capitol. Este construită în totalitate dintr-un plastic negru mat, care ascunde foarte bine praful, precum și urmele apărute de obicei după utilizare. Capacul din spate este dintr-un policarbonat care se îndoaie ușor atunci când apeși mai tare.

Pe spate, în partea de jos, se pot observa grilă pentru difuzor și camera puțin ieșită în afara carcasei. Cei de la CHUWI nu au pus accent pe capitolul design sau construcție, iar acest lucru este vizibil cu ochiul liber. Însă, ținând cont că este vorba despre o tabletă și nu un telefon mobil, cred că putem trece cu vederea acest aspect.

În mare parte din timp aceasta va fi folosită în casă, deci nu avem nevoie de aluminiu, sticlă sau alte elemente premium. Pe lateral, în partea dreaptă, găsim butonul pentru volum, dar și pe cel pentru închis/deschis. În partea de sus sunt prezente următoarele: portul MicroUSB, mufa tip jack pentru căști și slotul pentru carduri MicroSD.

Dacă la capitolul construcție cei de la CHUWI nu au acordat prea mare atenție, în ceea ce privește ecranul situația se schimbă. Producătorul a vrut să ofere o experiență vizuală plăcută, dotând tableta cu un ecran foarte bun, chiar dacă este AMOLED. CHUWI Hi9 integrează un display IPS cu diagonală de 8.9 inci și rezoluție maximă 2560×1600 pixeli. Are un ecran de foarte bună calitate, cu grosime 2.5D. De obicei, tabletele mai ieftine nu aveau cel mai bun ecran, însă acest lucru nu se aplică și în cazul de față.

Avem o densitate a pixelilor foarte bună, iar acest lucru se observă mai ales la text, făcând cititul o plăcere. Pixelii nu sunt vizibili cu ochiul liber. Culorile sunt naturale, iar unghiul de vizibilitate este extrem de bun. De asemenea, și luminozitatea este una foarte bună. Răspunde bine la comenzi, deci pot spune clar că nu au făcut rabat de calitate. Tableta este perfectă pentru vizionat filme, gaming sau chiar web browsing, adică fix chestiile pe care le-am menționat la începutul acestui review.

Sunetul este asigurat de un singur difuzor, acesta fiind amplasat pe spatele carcasei. Calitatea oferită este una bună, sunetul generați fiind puternic și clar. Nu distorsionează nici măcar atunci când este la maxim. În schimb, fiind amplasat pe spate, atunci când ții tableta în mână trebuie să ai grijă să nu acoperi grila acestuia. Se pot folosi și căști normale, iar sunetul prin mufa jack este de asemenea unul bun. Evident, nu pot spune că este spectaculos, însă nici nu mă așteptam la așa ceva.

Sub carcasă, cei de la CHUWI au integrat un procesor MediaTek MT8173, 4GB memorie RAM și 64 GB spațiu de stocare cu posibilitate de extindere de până la 128GB. Așadar, avem o configurație foarte bună, mai ales dacă ne raportăm la prețul acesteia. În România n-am găsit nimic cu 64GB stocare și 4GB RAM în acest segment de preț.

Pentru procesare grafică avem un chipset PowerVR GX6250 GPU, suficient de capabil aș putea spune eu. De asemenea, cei 4GB de memorie RAM sunt suficienți pentru a rula fără probleme sistemul de operare, precum și restul de aplicații sau jocuri instalate.

În perioada utilizării n-am simțit că ar mai avea nevoie de RAM, pentru că în cele mai multe cazuri aceasta nu reușește să „consume” nici cei 4GB disponibili. Spațiul de stocare rămas efectiv pentru utilizator este de aproximativ 54GB, restul fiind ocupat de către Android.

La capitolul performanță, CHUWI Hi9, deși nu vine cu un procesor Qualcomm Snapdragon, reușește să fie suficient de rapidă. Se mișcă bine, nu se blochează și poate rula cam orice joc din Play Store. Este adevărat, se încălzește ușor atunci când te joci ceva mai solicitant sau când o folosești în regim multitasking, însă până acum nimic de speriat. Oricum, pentru task-urile uzuale se descurcă foarte bine.

Ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că aceasta este livrată cu Android 7.0, o versiune cu zero bloatware. Singura aplicație preinstalata este ES File Explorer, în rest avem parte de o interfață curată, simplă, precum cea pe care o găsim la telefoanele Google. Vine cu serviciile Google preinstalate, dar și cu limba română.

La capitolul autonomie, tableta reușește să aibă performanțe bune, asigurând până la 2-3 zile de autonomie (folosită câte 3-4 ore pe zi pentru internet, filme și ceva jocuri), cu luminozitatea ecranului la jumătate, setată pe auto.

Cei 4500mah se încarcă în aproximativ 2 ore de la 0 la 100%, asta în cazul în care nu o folosești în timpul încărcării. Nu suportă Fast Charging, însă chiar și așa, eu cred că se încarcă destul de rapid.

 

CHUWI Hi9 este o tabletă cu display de calitate, similar cu Retina de la iPad, care face ca vizionarea imaginilor o adevărată plăcere. Pot spune, fără să exagerez, faptul că aceasta deține unul dintre cele mai bune display-uri pe care eu le-am întâlnit în ultima perioadă. Se mișcă rapid și este fluentă chiar și în regim multitasking, iar eu am apreciat aceste aspecte.

Dacă poți trece peste faptul ca este construită din plastic, iar finisajele nu sunt chiar punctul său forte, atunci te poți bucura de un device care va mai pune în pauză smartphone-ul tău. Poate rula fără probleme cam orice joc din PlayStore (chiar dacă se încălzește destul de tare) și poate reda cam orice fișier video folosind VLC. De asemenea, redă clipuri pe YouTube la rezoluție maximă 1440p.

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(19 din 46 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?