Cum adaugi Control Panel la meniul WinX din Windows 10

Configurare noua (How To)

Situatie

În Windows 10 Creators Update, Microsoft a decis că, Control Panel  nu mai este de actualitate și i-a înlocuit scurtătura din meniul WinX cu o scurtătură care te va duce la aplicația Settings (Setări).

Windows 10, WinX, scurtaturi

Din păcate, revenirea Control Panel (Panoului de control) în meniul WinX nu este la fel de simplu de făcut cum este cazul pentru Command Prompt. Pentru a face acest lucru, va trebui să descarci și să instalezi o aplicație numită Win+X Menu Editor, dezvoltată de Winaero. Aplicația îți dă posibilitatea de a personaliza ușor scurtăturile afișate de Windows 10 în meniul WinX.

Windows 10, WinX, scurtaturi

Dă dublu clic sau apasă de două ori pe fișierul WinXEditor.exe, pentru a îl deschide.

Windows 10, WinX, scurtaturi

Se va deschide Win+X Menu Editor. La momentul publicării acestui ghid, ajunsese la versiunea 2.7.0.0, iar interfața sa de utilizare arăta astfel:

Windows 10, WinX, scurtaturi

Apasă pentru a selecta grupul în care vrei să adaugi scurtătura către Control Panel , în meniul WinX. În mod implicit, grupul Group 1 din meniul WinX este grupul care conține Desktop și opțiunea Shut down or sign out , grupul Group 2 este cel cu Task Manager , Settings , File Explorer , Search  și Run , iar grupul Group 3 este cel în care găsești Apps and Features, Power Options, Event Viewer, System (Sistem), Device Manager, Network Connections, Disk Management, Windows Powershell și Windows PowerShell (Admin).

Windows 10, WinX, scurtaturi

Mai departe, în meniul aplicației din colțul stânga sus al ferestrei, apasă pe “Add a program”și apoi pe “Add a Control Panel item…” .

Windows 10, WinX, scurtaturi

Win+X Menu Editor va deschide o fereastră de dialog, în care poți să selectezi ce element din Control Panel  vrei să fie adăugat. Derulează în jos până când găsești o opțiune numită Control Panel. Apasă pe ea și apoi apasă pe butonul Select .

Windows 10, WinX, scurtaturi

Acum, scurtătura către Control Panel  va fi afișată în grupul pe care l-ai selectat.

Windows 10, WinX, scurtaturi

Trebuie menționat faptul că, dacă ai ales să adaugi Control Panel  la grupul 2, acolo unde se găsește și scurtătura pentru aplicația Settings, Win+X Menu Editor va afișa acum două scurtături pentru Control Panel (Panou de control). Dar, una dintre ele folosește iconița noii aplicații Settings – acea scurtătură duce de fapt la Settings, nu la Control Panel. Dacă vrei să păstrezi ambele aplicații în meniul WinX, lasă lucrurile așa cum sunt acum. Dacă vrei să fie afișată doar scurtătura către Control Panel, atunci selectează opțiunea Control Panel cu iconița de Settings, după care apasă pe butonul Remove, pentru a o șterge.

Windows 10, WinX, scurtaturi

Indiferent de ce alegi, după ce ai terminat de personalizat, apasă pe butonul Restart Explorer pentru a aplica modificările pe care le-ai făcut.

Windows 10, WinX, scurtaturi

Acum, scurtătura Control Panel  va fi afișată din nou în meniul WinX.

Windows 10, WinX, scurtaturi

Solutie

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(25 din 56 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?