Situatie
Pentru scopul acestui solutii, presupunem că deja ai un cont Microsoft.
Backup
nu este nevoie
Solutie
Pasi de urmat
Pasul 1. Deschide aplicația Setări
Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să deschizi aplicația Setări. O metodă rapidă de a face acest lucru este să apeși pe pictograma în formă de roată dințată din Meniul Start, ori să apeși simultan pe tastele Windows + I.
Pasul 2. Mergi la Conturi și apoi la “Familie și alte persoane”
În aplicația Setări, megi la categoria Conturi.
În partea stângă a panoului Conturi, apasă pe “Familie și alte persoane”.În dreapta ferestrei Setări, caută secțiunea numită “Alte persoane”. Aici, Windows 10 îți spune că poți să permiți “[…] persoanelor care nu fac parte din familie să se conecteze cu propriile lor conturi”Apoi, ai la dispoziție un buton plus numit “Adăugați o altă persoană la acest PC”. Apasă pe acesta.
Pasul 3. Adaugă un cont Microsoft la Windows 10
Windows 10 deschide o fereastră de dialog în care îți cere să introduci adresa de e-mail sau numărul de telefon al persoanei pe care vrei să o adaugi. Aici trebuie să introduci detaliile contului Microsoft ale noului utilizator. Windows 10 îți explică în continuare și că, dacă persoana pe care vrei să o adaugi deja folosește Windows, Office, Outlook.com, OneDrive, Skype sau Xbox, poți să introduci e-mailul sau telefonul pe care le folosește pentru a accesa acele servicii de la Microsoft.
Scrie e-mailul sau telefonul și apasă pe butonul Următorul.Windows 10 îți spune că ești gata și că, prima dată când se va conecta noul utilizator cu contul Microsoft pe care l-ai configurat, trebuie să fie conectat la internet. Apasă pe butonul Terminare.
După ce ai apăsat pe Terminare, aplicația Setări îți arată că acel cont Microsoft a fost adăugat la Windows 10.
Leave A Comment?