Cum ștergi valorile din celule, dar păstrezi formulele în Microsoft Excel

Configurare noua (How To)

Situatie

Unul din avantajele majore ale lucrului cu foi de calcul în Microsoft Excel este posibilitatea să refolosești formulele și să le aplici la situații noi. În aceste cazuri vrei să fii sigur că nu copiezi din greșeală niciuna din valorile vechi de intrare, în formule, ca să nu produci rezultate distorsionate. Când primești o foaie de calcul de la altcineva sau chiar când lucrezi cu una făcută de tine, dar mai complicată, vrei să poți izola și șterge rapid toate valorile care intră în formulele pe care le folosești. În loc să te apuci să verifici foaia de calcul celulă cu celulă, făcând o muncă istovitoare, există o metodă să ștergi repede toate valorile din foaia de calcul din Excel și să păstrezi doar formulele. Hai să vedem cum se face asta:

Microsoft Excel

Solutie

Folosim ca exemplu în acest tutorial, graficul de amortizare a împrumutului furnizat de Microsoft ca parte din Șabloanele Office disponibile pentru descărcare. Vrem să refolosim această foaie de calcul și să pregătim propria noastră simulare. Pentru a face asta, vrem să ne asigurăm că nu rămâne nicio valoare din datele existente create de Microsoft.

Foaie de calcul în Microsoft Excel unde vrem să păstrăm doar formulele

Mai întâi ne asigurăm că fila activă de pe panglică este cea de Pornire. Caută secțiunea Editare și localizează acolo meniul derulant Găsire și selectare. Fă clic pe el. În meniu alege Salt special”

Alege Salt special în Microsoft Excel

În fereastra pop-up care apare, selectează Constante, și apoi, sub Formule, asigură-te că numai caseta Numere este selectată.

Când termini, fă clic sau apasă OK.

Selectează doar Numere în Microsoft Excel

Microsoft Excel analizează foaia ta de calcul și selectează automat toate celulele care conțin doar numere, lăsând de-selectate celelalte celule care conțin formule sau text.

Foaie de calcul cu selectare doar de numere în Microsoft Excel

Pentru pasul următor, fii atent să nu faci niciun clic sau apăsare pe foaia de calcul pentru că dacă faci asta se pierde selectarea curentă. În aceeași secțiune Editare din fila Pornire, fă clic sau apasă butonul Golire. Butonul are ca pictogramă o gumă de șters și, dacă este loc în fereastra de aplicație, apare scris cuvântul Golire. În meniul derulant, alege Golire conținut. Alternativa este să folosești tastatura și să tastezi Delete..

Golește conținut în Microsoft Excel

Foaia de calcul nu mai are acum nicio valoare de intrare, în timp ce formulele sunt păstrate și gata de a fi folosite. Acum ești sigur că orice număr folosit în formule este unul proaspăt tastat de tine și nu există rămășițe din trecut.

 

 

Tip solutie

Permanent
Etichetare:

Voteaza

(11 din 26 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?