Cum vă curăţaţi PC-ul şi cum preveniţi instalarea de adware şi junkware

Rezolvare problema (Fix IT)

Situatie

Cei mai mulţi antiviruşi ignoră toolbar-urile şi aplicaţiile adware agresive precum Ask Toolbar sau Conduit SearchProtect. Filozofia din spate fiind probabil că, dintr-un punct de vedere, v-aţi dat acordul pentru a le avea instalate, motiv pentru care au tot dreptul să rămână pe sistem. Este efectiv ignorat volumul de titanic de efort implicat în dezinstalarea unui program gen SearchProtect, care vă serveşte extensii pentru fiecare browser de pe sistem, vă schimbă motoarele de căutare implicite şi pagina web de start.

În teorie, aproape de fiecare dată puteţi scăpa de junkware sau adware fără un antivirus special, doar cu răbdare. În practică însă, există nişte utilitare dedicate, actualizate săptămânal, care eficientizează procesul. Două dintre cele pe care le folosesc cel mai des poartă numele de AdwCleaner şi Junkware Removal Tool. Nici unul nu se instalează efectiv pe sistem, deoarece utilitatea sa scade pe zi ce trece, având în vedere rata cu care apar noi astfel de programe maliţioase. Ca urmare, de fiecare dată când vreţi să le folosiţi, descărcaţi-le de pe internet pe PC-ul infectat sau un al doilea PC prin: AdwCleaner or Junkware Removal Tool.

Au o interfaţă incredibil de simplu de folosit. Întregul proces implică doar un pic de răbdare şi câteva click-uri pe Scan şi Clean, eventual un restart de sistem. Astfel de programe nu înlocuiesc sub nici o formă o soluţie antivirus completă, dar în nouă din zece cazuri vă sunt mai utile decât un program care stă în systray, scanează tot ce se petrece pe sistem şi tot nu e eficient.

Solutie

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(6 din 17 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?