Când rulați Bash ca un shell restricționat, utilizatorului i se elimină unele funcții. Mai exact, utilizatorul nu poate:

– Utiliza cd pentru a schimba directorul de lucru.
– Schimba valorile variabilelor de mediu $ PATH, $ SHELL, $ BASH_ENV sau $ ENV (dar pot citi valorile curente).
– Citi sau modifica $ SHELLOPTS opțiunile de mediu shell.
– Redirecționa ieșirea unei comenzi.
– Invoca comenzi care necesită o cale pentru a le localiza. Adică, nu poate emite o comandă care să conțină una sau mai multe bare oblice „/”.
– Invoca exec pentru a înlocui shell-ul cu un alt proces.
– Utiliza oricare dintre funcțiile restricționate într-un script.
Puteți invoca un shell Bash restricționat utilizând opțiunea -r (restricționată). Încercarea de a face o sarcină simplă precum schimbarea directorului de lucru este interzisă. Un mesaj scurt vă spune că CD-ul este restricționat.

bash -r

cd Documents

Shell-ul Bash poate detecta, de asemenea, când a fost invocat folosind „rbash” în loc de „bash”. Acest lucru îl face să înceapă și ca un shell restricționat. Aceasta oferă o modalitate convenabilă de a seta shell-ul implicit pentru un anumit utilizator, pe care îl vom folosi în curând.

Dacă folosim comanda whereis pe Ubuntu pentru a căuta fișierele rbash, vom vedea că executabilul se află în directorul „usr / bin”. Pagina man se află în directorul „/ usr / share / man / man1”.

Utilizarea comenzii ls cu opțiunea -l (lungă) arată că rbash este de fapt o legătură simbolică către bash.

whereis rbash

ls -l /usr/bin/rbash