Situatie
În mod normal dacă vrem să facem scroll întro fereastră, mai întâi trebuie să dăm clic pe aceasta, dacă lucrăm cu un număr mic de ferestre nu e o problemă, dar în cazul în care avem 4-5, 10 ferestre deschise și avem nevoie rapid de informații de acolo, vom constata că pierdem ceva timp dând clic pe fereastra de care avem nevoie, scroll până unde vrem și iar clic pe fereastra de unde am plecat și care a ajuns undeva în spatele celorlalte ferestre. Toate aceste operațiuni numai pentru a vedea o cifră, un cuvânt sau orice altă informație minoră dar care rup fluxul de lucru în care suntem și deranjează din punct de vedere al ergonomiei folosirii calculatorului.
Solutie
Pasi de urmat
Pentru rezolvarea problemei prezentate mai sus, putem folosi un program care face un singur lucru: permite să facem scroll în ferestre fără să dăm clic pe fereastra respectivă și ne permite astfel să nu pierdem focusul ferestrei în care lucrăm.
Acest program este Wizmouse și îl putem descărca de aici. Alegem varianta normală, nu cea portabilă.
Instalăm programul, s-ar putea să primim un avertisment de securitate, clic pe Yes
Instalarea e simplă, dăm Next cam tot timpul
După instalare ne apare fereastra de configurare a aplicației.
Aici avem următoarele optiuni
– wizmouse enabled, activăm sau dezactivăm wizmouse (activat implicit)
– start with windows, porneste wizmouse odată cu windows (activat implicit)
– hide tray icon, ascunde aplicația ca să nu mai apară în taskbar
– run as administrator, dacă se pornește aplicația cu drepturi de administrator, atunci se poate face scroll și în ferestrele aplicațiilor care cer drepturi de administrator. se recomandă bifarea acestei opțiuni.
Se poate experimenta cu restul opțiunilor dar nu este necesar.
Poate că instalarea și configurarea programului, pare a nu merita efortul, dar în puțin timp se va dovedi foarte folositor și ne vom întreba de ce nu l-am folosit mai devreme.
Leave A Comment?